
România a suferit o înfrângere drastică în cadrul Campionatului Mondial de Rugby, care a reprezentat o umilință pentru tricolori.
Sâmbătă seara, într-un meci din Grupa B de la CM 2023 din Franţa, reprezentativa României a fost învinsă de Naţionala de rugby a Scoţiei cu scorul de 84-0 (42-0). Meciul a arătat încă odată prăpastia uriaşă care ne desparte de marile naţiuni din sportul cu balonul oval. Scoţienii au dominat categoric meciul, marcând 12 eseuri şi obţinând punctul bonus ofensiv. Tricolorii au suferit cea mai drastică înfrângere de la acest campionat mondial. În prima repriză, România a rămas cu doar 12 jucători pe teren, din cauza cartonaşelor galbene primite pentru indisciplină în joc. Tabela de marcaj a fost deschisă în minutul 8 de Hamish Watson, iar scoţienii au continuat să marcheze eseuri într-un joc dominat de ei. În mitanul secund, scoţienii au marcat alte şase încercări, în timp ce România a avut câteva momente bune de joc, dar fără a obţine rezultate concrete. România va disputa ultimul meci contra Tonga, iar antrenorul principal al echipei, Eugen Apjok, speră să obţină prima victorie a Cupei Mondiale de Rugby 2023. Scoţia păstrează şanse de a se califica în sferturile competiţiei, dar trebuie să învingă Irlanda în următorul meci.

Comentarii recente