
Radu Drăgușin a primit un mesaj de la un fotbalist evaluat la peste 100.000.000 de euro înainte de meciul dintre România și Ucraina.
Heung Min Son, fotbalistul care l-a sprijinit pe Radu Drăgușin la Tottenham, i-a transmis un mesaj de încurajare înainte de debutul acestuia la Euro 2024. Echipa României va juca astăzi împotriva Ucrainei în primul meci din grupă, de la ora 16.00, la Munchen.

Sud-coreeanul a comentat pe pagina de Instagram a românului, încurajându-l să își dea tot ce are mai bun în meciul următor. Brennan Johnson, colegul lui Son de la Tottenham, i-a urat mult succes lui Radu Drăgușin, transmițându-i un „Hai, băiete!”.
Micky Van de Ven, colegul și rivalul lui Radu Drăgușin pentru postul de fundaș central la echipa engleză, a postat și el un emoticon reprezentând un dragon, referindu-se la porecla primită de român după transferul la Tottenham.
Radu Drăgușin, care a jucat până acum în 17 meciuri pentru echipa antrenată de Edi Iordănescu, este considerat cel mai valoros jucător din echipa României la Euro 2024. Cota sa de piață este estimată la peste 25 de milioane de euro, reprezentând mai mult de o treime din întreaga valoare a lotului naționalei, care este evaluat la 92 de milioane de euro conform Transfermarkt.
Comentarii recente