
Petrolul a reușit să inverseze rezultatul și să-i ofere noului antrenor Balint o victorie la primul său meci în fruntea echipei.
Petrolul Ploieşti a câştigat meciul împotriva Universităţii Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a patra a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Antrenorul oaspeţilor, Laszlo Balint, a avut parte de debutul său cu o victorie în acest meci.
Universitatea Cluj a deschis scorul prin Ante Roguljic (55), dar Petrolul a reuşit să revină, marcând prin Christian Irobiso (62) şi Tommi Jyry (64) imediat după ce au intrat pe teren la indicaţiile lui Balint. Pentru Jyry a fost primul gol marcat în Superligă.
Universitatea Cluj a lovit bara prin Roguljic (66).
Petrolul nu mai câştigase în deplasare de zece meciuri.
Universitatea Cluj a încheiat o serie de nouă meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, având trei victorii şi şase egaluri.
Cele două meciuri directe din sezonul regulat s-au încheiat cu un egal, 1-1 la Ploieşti şi 0-0 la Cluj-Napoca.
FC Universitatea Cluj – FC Petrolul Ploieşti 1-2 (0-0), Cluj Arena – Cluj-Napoca Au marcat: Ante Roguljic (55), respectiv Christian Irobiso (62), Tommi Jyry (64).
Echipa de arbitrii a fost condusă de Ionuţ Coza (Cernica), cu arbitri asistenţi Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) şi Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj), iar al patrulea oficial a fost Ovidiu Robu (Chitila). Arbitrul video a fost Sorin Costreie (Voluntari), iar arbitru asistent video Ferencz Tunyogi (Zalău).
Observatorii au fost Florin Hincu (Braşov) din partea CCA şi Bogdan Buhuş (Bârlad) din partea LPF.
Comentarii recente