
Jannik Sinner a fost partenerul de dans al lui Iga Swiatek la Wimbledon, dar se zvonește că ar fi plecat în vacanță cu o daneză mai în vârstă decât el.
După ce a câștigat titlul la Wimbledon, jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (23 de ani, locul 1 ATP) s-a urcat în avionul său privat împreună cu părinții săi și a zburat către Italia, la Bolzano, de unde a plecat direct spre destinația sa de vacanță, Monte Carlo.

La Balul Campionilor de duminică seară, Sinner a dansat cu poloneza Iga Swiatek, conform protocolului, însă gândul său era deja la perioada de odihnă ce îl aștepta și la pregătirea pentru următoarele sale turnee, începând cu Toronto Masters 1.000 din 27 iulie.
Presă italiană speculează că Jannik ar putea fi într-o escapadă romantică cu Laila Hasanovic, cu care nu a confirmat oficial relația. Laila este un model danez în vârstă de 24 de ani. Cei doi s-au întâlnit la Roland Garros și Wimbledon, iar în luna mai au fost amândoi la Copenhaga pentru contracte de sponsorizare.
Jannik și Laila sunt însoțiți de același manager de social media, Alex Meliss, care se ocupă de imaginea lor publică pe diferite rețele de socializare.
În aceeași vacanță se află și americanul Ben Shelton (22 de ani, locul 9 ATP), care se relaxează la plajă alături de iubita sa, Trinity Rodman, o jucătoare de fotbal. Pe Instagram, cei doi au postat poze cu momente de tandrețe, părând mai îndrăgostiți și fericiți ca niciodată.
Ben a fost învins de Sinner în sferturile de finală de la Wimbledon. Trinity s-a accidentat la spate și se află în recuperare. Ambii membri ai noului cuplu au sportul în sânge, ea fiind fiica lui Dennis Rodman, cunoscut baschetbalist, și a celei de-a treia soții, Michelle Moyer, iar el fiul lui Bryan și Lisa Shelton, ambii foste jucătoare profesioniști de tenis.
Comentarii recente