
În Grecia au avut loc scene uluitoare, în care arbitra Stephanie Frappart a fost hărțuită de fotbaliști și de antrenorul echipei Aris.
Aris Salonic a fost învinsă în finala Cupei Greciei de către Panathinaikos, cu scorul de 0-1, într-un meci în care arbitrul francez Stephanie Frappart a acordat trei cartonașe roșii în doar 20 de minute.

Panathinaikos a marcat golul victoriei în minutul 90+7, salvând astfel un sezon dezamăgitor în care au ieșit din cursa pentru titlu cu câteva etape înainte de final. Jucătorii lui Aris au reacționat furios la acest gol, încercând să o atace pe arbitru și chiar fugărind-o până spre tunelul spre vestiare. Antrenorul echipei din Salonic și oficialii clubului au fost implicați în incidente reprobabile, iar Stephanie Frappart a fost salvată de forțele de ordine.
Finala Cupei Greciei s-a jucat fără spectatori din cauza problemelor de securitate din fotbalul grec. Cu toate acestea, incidentele nu au lipsit. Stephanie Frappart a fost prima femeie care a arbitrat la Cupa Mondială și în Liga Campionilor.
Comentarii recente