
Cum a reușit Leonard Doroftei să rămână fără bani. Acuzații grave: „Am fost trădat în Canada”
Leonard Doroftei (54 de ani) a decis să se întoarcă în România după 5 ani petrecuți în Canada. Mutat în 2019 împreună cu familia peste Ocean, fostul campion mondial la box a povestit într-un podcast citat de gsp.ro cum a trăit în această perioadă, dar și faptul că a câștigat mult mai puțin decât era de așteptat, majoritatea banilor ajungând în alte buzunare.

Fostul pugilist a vorbit despre decizia de a pleca în Canada, luată în momentul în care localul său din Ploiești a fost mutat de la centrul orașului la stadionul Ilie Oană. „A fost o alegere bună să plec. Așa am putut să mă destind. Dacă rămâneam aici, nu era bine. Aș fi vărsat toată furia și răutatea mea asupra oamenilor care mi-au făcut rău. Așa că am descărcat totul în sala de box. Iar asta le recomand tuturor: când simți că nu mai poți, lovește sacul!”, a declarat „Moșu”, care a predat box copiilor în cei 5 ani petrecuți în Canada.
„Am fost un copil sărac și am muncit din greu toată viața. Am vrut să îmi construiesc o casă pentru copiii mei, am avut o afacere. Dar nu am reușit niciodată să termin casa. Am folosit banii pentru casă în afacere. Din câștigurile mele, s-au scăzut cheltuielile, am împărțit cu firma care m-a manageriat ca boxer profesionist, am plătit taxe. Eu am rămas cu foarte puțin. Alții câștigau milioane din lupte, pentru că erau promovați și ajutați. Eu am fost practic lăsat în voia sorții în America. N-am câștigat cât ar fi trebuit pentru spectacolul pe care l-am oferit”, a adăugat fostul pugilist.
Leonard Doroftei a dezvăluit că a rămas cu aproximativ 30-35% din câștigurile sale din box. „Cât câștigi depinde de boxer, depinde de promotor. Pe mine m-au exploatat – asta e adevărul. M-au vândut pentru niște contracte în care aveam de toate, dar în realitate nu aveam nimic”, a concluzionat ploieșteanul.
Comentarii recente