
Ce face Kenya atât de specială în producerea celor mai buni maratoniști din istoria omenirii? Fenomenul Kenyan.
La Chicago, după o cursă extrem de energizantă făcută de Kelvin Kiptum (23 de ani), am avut, din nou, confirmarea unei realități: Kenya deține secretul succesului în proba de maraton! De fapt, primii șase atleți din clasamentul masculin provin din această țară. În ceea ce privește clasamentul feminin, etiopianca Tigst Assefa (26 de ani) a stabilit recent noul record mondial la Berlin, înregistrând un timp de 2 ore, 11 minute și 53 de secunde. Ea este urmată de două atlete din Kenya, Brigid Kosgei (2 ore, 14 minute și 4 secunde) și Mary Jepkosgei Keitany (2 ore, 17 minute și 1 secundă), în clasamentul all-time.

Dar care este secretul alergătorilor din Kenya? Ei se pregătesc în regiunea Eldoret, la altitudini mari, unde există câteva centre de antrenament renumite la nivel mondial. Pentru a se antrena aici, sportivii trebuie să plătească aproximativ 1.600 de euro pentru un stagiu de doar două săptămâni.
Înainte de a ajunge în aceste centre de antrenament, sportivii din Kenya aleargă peste tot! Acest lucru începe încă din copilărie. De exemplu, Eliud Kipchoge povestește cum alerga de la sat până la școală, parcurgând în total aproximativ 14 kilometri pe zi! În timpul liber, pentru a-și ajuta familia, Eliud alerga cu bidoanele de lapte pe spate, pe care le ducea în piață pentru a le vinde.
Situația a fost similară și în cazul lui Kelvin Kiptum. El a crescut într-o familie săracă din Kenya, dar cu un background sportiv. Tatăl și frații săi erau alergători, iar sub îndrumarea lor, Kelvin a reușit să se ridice. Din cauza sărăciei, el s-a antrenat singur mulți ani, deoarece nu-și permitea să angajeze un antrenor.
Ritmul mediu cu care Kelvin Kiptum a parcurs fiecare kilometru în timpul maratonului de la Chicago a fost de 2 minute și 51 de secunde. Iată și clasamentul top 5 al celor mai buni alergători de maraton din Kenya:
1. Kelvin Kiptum (Kenya) – 2 ore, 35 de secunde (Chicago 2023)
2. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 09 secunde (Berlin 2022)
3. Eliud Kipchoge (Kenya) – 2 ore, 1 minut, 39 de secunde (Berlin 2018)
4. Dennis Kimetto (Kenya) – 2 ore, 2 minute, 57 de secunde (Berlin 2014)
5. Wilson Kipsang (Kenya) – 2 ore, 3 minute, 23 de secunde (Berlin 2013)
Comentarii recente