
70 de copii din întreaga Românie și din țările învecinate participă la Turneul Campionilor la tenis.
Turneul Campionilor – AA Cup by DEI Sports Club va avea loc în zilele de 29–30 martie 2025 la Năstase & Marica Sports Club din București, oferindu-le tinerilor sportivi oportunitatea de a-și demonstra abilitățile într-un mediu profesionist și organizat. Peste 70 de copii din peste 20 de județe din țară, precum și din Republica Moldova și Bulgaria sunt așteptați să participe.

Eligibili pentru a concura sunt copiii care au câștigat un titlu de campion în evenimente organizate în cadrul Tenis10.ro între 1 noiembrie 2024 și 23 martie 2025, precum și cei clasificați pe primele 4 locuri la Turneele Campionilor din București și Cluj și la Super-Turneul Campionilor din Brașov din luna decembrie.
Pentru categoria de vârstă 13–14 ani, a fost stabilită o probă OPEN, unde participarea nu este condiționată de rezultate anterioare.
Turneul Campionilor de Iarnă – AA Cup by DEI Sports Club este organizat de Tenis10 în colaborare cu Asociația Sportivă Arenele Ilie Năstase și DEI Sports Club, cluburi cunoscute pentru promovarea tenisului în rândul copiilor și organizarea de evenimente de succes.
DEI Sports Club, unul dintre organizatorii evenimentului, este recunoscut pentru competițiile de anvergură pe care le organizează, cum ar fi Super Turneul Campionilor – SALIX Tennis Cup, atrăgând participanți din România și din străinătate. Clubul promovează excelența în tenis și oferă condiții ideale pentru dezvoltarea tinerilor jucători.
Asociația Sportivă Arenele Ilie Năstase se implică activ în organizarea turneului, asigurând un cadru competițional profesionist pentru a stimula pasiunea pentru tenis și dezvoltarea sportivă a copiilor.
Pentru înscrieri și detalii suplimentare, vizitați pagina oficială a evenimentului: www.tenis10.ro/ro/turnee/detalii-turneu/id/2994/turneul-campionilor-de-iarna-aa-cup-by-dei-sports-club.html
Tenis10 este un sistem de competiții dedicat copiilor, implementat de MPG în conformitate cu recomandările ITF. Programul adaptează terenurile, echipamentele și regulile în funcție de vârsta și nivelul de dezvoltare al copiilor, facilitând tranziția către tenisul de performanță într-un mod distractiv și competitiv.
Competițiile Tenis10 sunt structurate pe patru niveluri, diferențiate prin culori, pentru a se potrivi vârstei și nivelului de dezvoltare al copiilor.
Comentarii recente