
Preşedintele PSD va lua parte la Congresul Partidului Socialiștilor Europeni, unde se va decide cine va fi desemnat candidatul pentru preşedinţia Comisiei Europene.
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, va participa la Congresul Partidului Socialiştilor Europeni (PES) care are loc la Roma vineri şi sâmbătă, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din iunie 2024. În cadrul reuniunii liderilor social-democraţi din Uniunea Europeană, va avea întâlniri la nivel înalt cu preşedintele Guvernului Spaniei, Pedro Sanchez, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, preşedintele PES, Stefan Lofven, candidatul comun al PES pentru preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, precum şi cu alţi lideri social-democraţi din Europa. Potrivit comunicatului de presă emis de Partidul Social Democrat și citat de Agerpres, în cadrul congresului se va adopta programul electoral comun al social-democraţilor pentru Parlamentul European și va fi desemnat candidatul comun al PES pentru preşedinţia Comisiei Europene.

Comentarii recente