Ilie Bolojan a publicat diploma de absolvire în care se menționează că tinerii admiși la facultate trebuiau să efectueze 9 luni de serviciu militar obligatoriu. Nu se specifică nota cu care a terminat.
„Toate informațiile legate de traseul meu educațional sunt transparente, verificabile și respectă legislația în vigoare în perioada respectivă”, a declarat Ilie Bolojan miercuri, în contextul în care au apărut informații conform cărora premierul nu ar fi intrat la facultate din primul an.

„În legătură cu informațiile apărute în spațiul public despre studiile mele, doresc să precizez următoarele: După absolvirea liceului, conform reglementărilor din acel timp, tinerii admiși la facultate efectuau 9 luni de serviciu militar, în timp ce cei care nu intrau la facultate făceau un stagiu militar de 1 an și 4 luni. Eu am efectuat serviciul militar înainte de a începe studiile universitare, motiv pentru care a existat o „pauză” între terminarea liceului și începerea facultății”, a explicat Ilie Bolojan într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a Guvernului.
Premierul a făcut publice, tot acolo, diplomele sale de studii:
„În ceea ce privește durata studiilor universitare, specializarea Matematică avea la momentul respectiv două trasee diferite: unul de 3 ani pentru cei care doreau să predau la gimnaziu și unul de 5 ani pentru cei care urmăreau predarea la liceu. Eu am urmat traseul de 3 ani.
Prin urmare, toate informațiile legate de parcursul meu educațional sunt clare, verificabile și conforme cu legislația în vigoare la acea vreme. Consider că este important ca aceste clarificări să fie cunoscute pentru a evita speculațiile pe subiecte care pot fi ușor verificate prin fapte și documente”, a adăugat prim-ministrul.
Aceeași explicație a fost oferită anterior și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, care a subliniat că Ilie Bolojan a intrat în primul an la facultate, dar a efectuat un an de serviciu militar.
„Domnul Ilie Bolojan, conform diplomei sale de absolvire de la Universitatea de Vest din Timișoara, a absolvit un program de studii de 3 ani. A urmat programul de 3 ani al Facultății de Matematică din cadrul Universității Timișoara”.


Comentarii recente