
Guvernul se așteaptă ca rectificarea bugetară să fie efectuată în luna noiembrie.
Rectificarea bugetară va avea loc, cel mai probabil, în luna noiembrie, după intrarea în vigoare a proiectului de lege pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

„Rectificarea bugetară va fi realizată, cel mai probabil… Întâi trebuie să se întâmple ceva, și anume proiectul de lege pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului trebuie să intre în vigoare după ce parcurge toți pașii legali prevăzuți și după aceea se centralizează, evident, toate cererile de la ministere și cred că, dacă m-ați întrebat de calendar, cel mai probabil vorbim de luna noiembrie”, a declarat Mihai Constantin.
De asemenea, reprezentantul Executivului a declarat că majorarea salariilor polițiștilor, prin actualizarea grilei de salarizare conform Legii 153, va avea loc la rectificarea bugetară din acest an.
„Evident, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și la nivelul Executivului situația este cunoscută și pot spune în acest moment că Ministerul Afacerilor Interne a sesizat Ministerul Finanțelor în privința acestei întârzieri de plată și prima șansă de corectare probabilă a acestei întârzieri este la rectificarea bugetară din acest an”, a afirmat Constantin.
Întrebat dacă până la sfârșitul anului polițiștii vor beneficia de majorări salariale, Mihai Constantin a răspuns: „Este un scenariu care trebuie luat în considerare în acest moment”.
În ceea ce privește salariile din construcții și industria alimentară, discuțiile au fost amânate, însă guvernanții au hotărât să continue cu creșterea salariului minim brut.
„Astăzi, prin Hotărâre de Guvern, Executivul a stabilit că începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut pe țară garantat în plată va crește la 3.300 lei lunar, față de 3.000 lei cât este în prezent. Este o creștere de 10% de care vor beneficia 1.867.000 de salariați”, a precizat Constantin.
Comentarii recente