
Elena Lasconi, primărița din Câmpulung, a avut probleme de sănătate la nivelul coloanei vertebrale și a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență la Cluj-Napoca.
Fosta candidată la alegerile prezidențiale a fost supusă unei intervenții chirurgicale la coloana vertebrală la începutul acestei săptămâni într-o clinică din Cluj-Napoca. Primărița din Câmpulung se confruntă cu probleme medicale de mai mulți ani. Potrivit informațiilor din ”Evenimentul Muscelean”, operația a decurs bine, iar medicii sunt optimiști cu privire la recuperarea rapidă a Elenei Lasconi. Aceasta a fost văzută la manifestările Zilelor Câmpulungului de la sfârșitul săptămânii trecute, dar a stat puțin din cauza durerilor intense de spate. După efectuarea unor analize amănunțite la Cluj-Napoca, Lasconi a fost internată de urgență și a fost operată luni dimineață. Operația a decurs fără complicații, iar medicii sunt optimiști cu privire la procesul de recuperare.

Comentarii recente