
Standard & Poor's a reconfirmat ratingul suveran al României și a menținut perspectiva stabilă.
Agenția de rating S&P a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută, precum și perspectiva stabilă.

Conform Ministerului de Finanțe, decizia de reconfirmare a ratingului suveran și de menținere a perspectivei stabile este justificată de nivelul moderat al datoriei externe și guvernamentale, precum și de perspectivele solide de creștere economică pentru următorii doi ani.
S&P consideră că angajamentele României în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene vor continua să susțină reformele politice ale autorităților române.
Ministrul Marcel Boloș a transmis că investițiile finanțate din fonduri europene și cofinanțările asigurate vor sprijini o creștere economică substanțială, iar evaluarea S&P subliniază reziliența pieței muncii din România și nivelul scăzut al șomajului.
Îmbunătățirea ratingului de țară sau a perspectivei ar putea fi determinată de reducerea semnificativă a deficitului fiscal și a datoriei publice ca pondere din PIB, precum și de scăderea costurilor serviciului datoriei publice guvernamentale.
În schimb, creșterea deficitelor guvernamentale și a nivelului datoriei publice peste proiecțiile actuale ale agenției ar putea duce la înrăutățirea ratingului de țară sau a perspectivei.
Comentarii recente