
Sebastian Burduja propune ca în situația în care România rămâne fără gaze, să apelăm la importuri pentru a rezolva problema, având ca plan de urgență un coridor vertical.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat într-o conferință de presă că în cazul în care va fi necesar să importăm gaze, avem posibilitatea de a folosi un coridor vertical care implică mai multe țări.

„Am discutat cu partenerii din Azerbaidjan și putem apela la importuri de acolo. Chiar dacă nu există un acord formal în prezent, putem utiliza aceste importuri. Situația nu este la fel de critică ca în trecut, când toată lumea alerga după gaz. Există capacități suplimentare pe coridorul vertical, inclusiv o inițiativă a Transgazului care ne-ar permite să aducem gaz din Grecia și Turcia”, a explicat ministrul Burduja.
În ceea ce privește criteriile pe care consumatorii de energie trebuie să le îndeplinească după 1 aprilie 2025 pentru a primi sprijin din partea statului, ministrul Energiei a menționat că s-au discutat mai multe aspecte la nivel tehnic.
Coridorul Vertical, considerat o soluție potențială pentru România, face parte din Coridorul Sud-Nord din cadrul Inițiativei celor 3 Mări și are ca scop diversificarea surselor de gaze naturale și creșterea securității aprovizionării cu gaze pentru țările din Europa Centrală, de Est și Balcani. Acest proiect strategic implică colaborarea mai multor state pentru a dezvolta o alternativă de furnizare a gazelor în regiune și a consolida securitatea energetică.
Comentarii recente