Prognoze pesimiste: Numărul insolvențelor la nivel global se va înălța și în anul 2026. Care va fi impactul asupra României?
Cel mai recent raport despre insolvențele companiilor analizează impactul recentelor tarife vamale impuse de SUA și schimbările comerciale globale asupra insolvențelor, prezentând și previziuni actualizate până în 2027. Potrivit raportului, insolvențele globale ale întreprinderilor vor încheia anul 2025 la un nivel ridicat (+6%), urmând să atingă un vârf în 2026, marcând a cincea creștere anuală consecutivă (+5%). Pentru 2027, se estimează o revenire moderată de -1%. În România, evoluția numărului de insolvențe rămâne volatilă, cu o scădere de aproximativ 8% față de anul precedent. Analiștii consideră că evoluția insolvențelor este anacronică și poate fi corelată cu evoluția întârzierilor la plată din economia reală. Sectoarele construcțiilor și transporturilor se află printre cele mai afectate. În Europa Centrală și de Est, se observă o tendință de scădere a insolvențelor în unele țări, în timp ce în Europa de Vest majoritatea țărilor înregistrează creșteri ale insolvențelor. Tarifele comerciale impuse de SUA au avut un impact limitat asupra companiilor americane până în prezent, dar economiile puternic dependente de exporturi ar putea resimți presiuni majore în viitor. Intensificarea înființării de noi companii generează presiuni suplimentare asupra pieței, crescând riscul de insolvență.



Comentarii recente