
Plafonarea prețurilor la energie a fost extinsă. Care sunt regulile noi pentru intervalul 1 aprilie 2025 - 31 martie 2026?
Ministerul Energiei a publicat vineri seară un proiect de Ordonanță care aduce modificări la regulile privind prețurile energiei și gazelor naturale după 1 aprilie, când expiră măsurile actuale referitoare la plafonarea/compensarea acestora.

Proiectul de ordonanță propune prelungirea principalelor măsuri de sprijin prevăzute în Ordonanța de urgență nr. 27/2022 pentru clienții finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, cu modificările ulterioare, și aduce corecții pentru o mai bună implementare a prevederilor, în special în ceea ce privește plățile către furnizori.
Măsurile propuse sunt temporare și includ:
– acordarea unor măsuri de sprijin similare cu cele existente pentru plafonarea prețurilor finale facturate și compensarea diferenței de la buget pentru consumatorii de energie electrică și gaze naturale în perioadele 2025-2026;
– efectuarea de plăți către furnizori în termen de 10 zile lucrătoare de la depunerea cererii de decontare;
– asigurarea compensațiilor din Fondul de Tranziție Energetică și bugetul de stat;
– instituirea unui stoc minim de gaze naturale pentru furnizori/producători în depozitele subterane;
– obligația pentru producătorii de gaze naturale de a livra cantități la un preț stabilit pentru asigurarea nevoilor pieței;
– introducerea unor clarificări privind regularizările decontărilor și vânzarea succesivă;
– stabilirea contribuției la Fondul de Tranziție Energetică și sancționarea nerespectării prevederilor.
De asemenea, proiectul prevede modificări la metodologia de calcul a contribuției pentru producătorii de energie electrică și introducerea unor obligații pentru operatorii de piață de energie electrică și gaze naturale în scopul creșterii transparenței.
Comentarii recente