
Ministrul Transporturilor a solicitat sancțiuni severe pentru camioanele care circulă supraîncărcate și deteriorează drumurile.
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a solicitat Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) să intensifice imediat verificările pe întreg teritoriul țării pentru a depista camioanele supraîncărcate care deteriorează drumurile.

„Operatorii economici care dețin camioane supraîncărcate vor suporta consecințe!
Am solicitat ISCTR să intensifice imediat controalele în toată țara. Drumurile din România nu mai pot fi afectate de neglijență și lăcomie”, a declarat ministrul Ciprian Șerban.
Acesta a subliniat că „cei care nu respectă limitele legale de încărcare vor fi sancționați”.
„Vreau să fiu foarte clar: Fără excepții. Fără avertismente inutile. Fiecare tonă în exces înseamnă drumuri mai proaste, costuri mai mari și vieți puse în pericol.
Transportul rutier trebuie să fie legal, sigur și corect. Nu putem tolera încălcarea legii de către unii, în timp ce ceilalți – cetățeni, șoferi corecți și statul – plătesc factura”, a continuat el.
Potrivit ministrului, controalele ISCTR vor fi mai frecvente, ferme și vizibile.
„Acesta este un mesaj clar: România nu va mai tolera abuzul și indisciplina în transportul rutier. Toată lumea trebuie să înțeleagă că legea trebuie respectată”, a concluzionat ministrul.
În România, restricțiile de tonaj pentru camioane variază în funcție de ziua săptămânii și de perioada anului, iar există restricții pe anumite drumuri naționale sau în anumite intervale orare, conform deciziilor autorităților competente.
Comentarii recente