
Ministerul Transporturilor a primit o suplimentare de peste 10 milioane de lei în buget pentru exproprierea clădirilor a două spitale.
Miercuri, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu 10,65 milioane lei pentru exproprierea clădirilor în care funcționează Spitalul Clinic Căi Ferate Timișoara și Spitalul General Căi Ferate Sibiu, în vederea reabilitării și modernizării acestora. Clădirile și terenurile aferente acestor două spitale au devenit proprietatea unor persoane fizice care nu pot asigura investițiile necesare infrastructurii spitalicești. Astfel, este necesară trecerea acestora în proprietatea statului pentru a fi reabilitate și modernizate. Din suma totală, 4,48 milioane lei sunt alocate pentru exproprierile Spitalului Clinic Căi Ferate Timișoara și 6,17 milioane lei pentru cele ale Spitalului General Căi Ferate Sibiu. Cele două spitale au un număr de paturi pentru spitalizare continuă și de zi și au secții separate pentru tratamentul bolnavilor cu afecțiuni acute sau cronice. Este important ca aceste unități sanitare să fie reabilitate, modernizate și consolidate pentru a obține autorizația de funcționare.

Comentarii recente