McDonald's a avut un impact pozitiv asupra economiei României, susținând peste 11.400 de locuri de muncă.
Potrivit rezultatelor primului studiu local de impact socioeconomic realizat de Premier Restaurants România în colaborare cu Oxford Economics pentru anul 2024, activitatea McDonald’s în România a contribuit cu 1,79 miliarde lei la PIB-ul țării. Compania a generat taxe în valoare de 481 milioane lei, echivalentul salariilor anuale pentru aproximativ 4.580 de cadre didactice din învățământul primar. McDonald’s a susținut peste 11.400 de locuri de muncă în România, atât direct în restaurante, cât și indirect în alte industrii, cum ar fi agricultura, retail-ul sau transportul. Compania continuă să fie un angajator care investește în oameni, oferind o rampă de lansare profesională pentru tineri și sprijinind angajații în obținerea calificărilor profesionale. De asemenea, McDonald’s investește în comunitățile locale, sprijinind proiecte sociale și culturale și contribuind activ la bunăstarea acestora.



Comentarii recente