Jurnaliștii din Ungaria critică Bruxelles-ul pentru favorizarea României. Potrivit lui Christian Năsulea, aceasta este rezultatul deciziilor politice luate la Budapesta.
Decizia Comisiei Europene de a aproba alocarea unor sume importante de fonduri europene pentru România a stârnit reacții puternice în presa din Ungaria. Acestea acuză o presupusă favorizare a Bucureștiului de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și echipa sa. Jurnaliștii maghiari consideră că această schimbare de abordare la Bruxelles este fără precedent. Uniunea Europeană a blocat accesul Ungariei la fondurile europene de aproape doi ani, din cauza încălcărilor repetate ale principiilor statului de drept de către guvernul condus de Viktor Orban. Profesorul de economie Christian Năsulea a explicat că diferența de tratament dintre cele două state nu este rezultatul unui favoritism, ci al unor alegeri politice fundamental diferite. Deschiderea autorităților române față de Bruxelles a fost decisivă în obținerea sprijinului european prin ajustări ale Planului Național de Redresare și Reziliență și regândirea unor programe de finanțare. Desigur, România are încă multe reforme importante de realizat, în special în justiție și în zona companiilor de stat. Reacțiile din presa maghiară reflectă mai degrabă tensiuni interne decât o problemă de politică externă, iar acestea nu ar trebui să afecteze relațiile dintre Budapesta și București. Este vorba mai degrabă despre o nemulțumire internă față de modul în care politicienii din Ungaria conduc țara și relaționează cu Uniunea Europeană.



Comentarii recente