
Estimările privind creșterea economică a României în acest an au fost revizuite în scădere de către FMI.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările referitoare la creşterea economică a României pentru acest an, de la 3,3% la doar 1,6%, conform celui mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO) publicat de instituţia financiară internaţională. Potrivit noilor prognoze ale FMI, PIB-ul României va înregistra o creştere de 1,6% în acest an, urmând să ajungă la 2,8% în 2026, după o creştere de 0,9% în anul precedent. De asemenea, FMI prognozează o reducere a deficitului de cont curent al României până la 7,4% din PIB în 2026 față de 8,3% în 2024. În ceea ce priveşte inflaţia, FMI estimează o creștere medie anuală a prețurilor de 4,6% în 2025 și de 3,1% în 2026, iar rata şomajului se va menține la 5,4% în 2025, urmând să scadă ușor la 5,2% în 2026. Prognozele au fost făcute publice în cadrul reuniunilor de primăvară ale FMI și Băncii Mondiale care au loc la Washington. România se află în Procedura aplicabilă Deficitelor Excesive a Consiliului European de cinci ani, fiind obligată să-și pregătească planuri bugetare-structurale pe termen mediu pentru a aduce datoria publică la un nivel prudent și a menține deficitul public sub 3% din PIB.

Comentarii recente