Economistul american care a prevăzut criza din 2008 a avertizat că va urma un șoc financiar și mai sever.
Richard Bookstaber, economist american recunoscut pentru previziile sale precise, avertizează că lumea financiară se îndreaptă către o posibilă criză de o intensitate mai mare decât cea din 2008. Într-un editorial publicat în The New York Times, el subliniază riscurile sistemice tot mai evidente.
Bookstaber, care a prevăzut prăbușirea piețelor acum aproape două decenii, identifică mai mulți factori care pun în pericol stabilitatea globală: creșterea rapidă a inteligenței artificiale, opacitatea sectorului creditelor private, precum și tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu și Asia de Est.
La începutul crizei financiare din 2008, el lucra într-un fond de investiții, iar în final a ajuns să lucreze în cadrul Trezoreriei SUA. Experiența sa directă din acei ani l-a făcut să creadă că un astfel de eveniment nu se va repeta prea curând.
Totuși, astăzi, el consideră că perspectiva s-a schimbat. Potrivit analizei sale, economia globală se află din nou într-o zonă de risc, cu presiuni distribuite în mai multe sectoare și regiuni. Inteligența artificială, piața creditelor private, bursele și tensiunile geopolitice fac parte din același sistem interconectat.
Deși aceste riscuri sunt analizate separat, ele funcționează ca elemente ale unei structuri complexe, în care șocurile se pot transmite rapid de la un sector la altul.
Companiile depind din ce în ce mai mult de finanțarea oferită de investitori instituționali, pe fondul retragerii băncilor tradiționale. Aceste împrumuturi sunt dificil de evaluat și de tranzacționat, ceea ce le face vulnerabile în perioade de instabilitate.
În plus, mulți debitori sunt din sectorul tehnologic, expus schimbărilor rapide generate de inteligența artificială. Investitorii sunt îngrijorați de această combinație, mai ales în contextul dobânzilor ridicate.
Unele fonduri majore au început deja să înregistreze retrageri de capital, iar lipsa transparenței și a lichidității poate amplifica riscurile, transformând tensiunile punctuale în probleme sistemice.
De asemenea, investițiile masive în inteligența artificială au condus la o concentrare pe burse, cu un număr limitat de companii tehnologice dominante, ceea ce poate avea consecințe extinse asupra întregului sistem financiar.
Infrastructura necesară dezvoltării inteligenței artificiale este finanțată în mare parte prin împrumuturi din acest sector, ceea ce poate afecta direct investițiile tehnologice și economia.
Riscurile geopolitice, precum conflictele din Orientul Mijlociu și Asia de Est, pot provoca șocuri care să afecteze industria A.I. și dezvoltarea tehnologică.
Bookstaber atrage atenția că riscurile multiple se propagă într-un sistem interconectat și greu de anticipat. El avertizează că, în cazul unui șoc, investitorii ar putea fi forțați să vândă activele cele mai lichide, amplificând volatilitatea și presiunea asupra piețelor.
Spre deosebire de criza din 2008, riscurile actuale nu sunt doar financiare, ci și fizice, legate de energie, infrastructură și lanțurile de aprovizionare. Acestea sunt mai greu de modelat și de anticipat, cu un impact mai amplu asupra economiei globale.
Concluzia sa este că riscurile financiare pot afecta piețele, dar riscurile fizice pot afecta întreaga economie globală.



Comentarii recente