
CFR Călători va opera primele trenuri achiziționate în România în ultimii 20 de ani.
Pe pagina sa de Facebook, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat finalizarea procedurii de evaluare tehnică și financiară a ofertei depuse de CFR Călători pentru primul contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători licitat în România.

Conform ARF, acest prim contract va acoperi rute magistrale electrificate din sudul și centrul țării, îmbunătățind serviciile feroviare către destinații precum Constanța, București, Ploiești, Brașov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reșița (prin nodul Caransebeș), Timișoara și Târgu Jiu.
ARF subliniază că acest demers are o dublă importanță: reprezintă începutul oficial al tranziției către o piață a serviciilor publice feroviare de călători gestionată prin proceduri competitive, în conformitate cu reglementările naționale și europene din domeniu, și stabilește operatorul primelor trenuri noi achiziționate în ultimii 20 de ani în România, permițând exploatarea adecvată încă de la prima zi.
Compensația preliminată inițială de 43,25 lei/tren-km ține cont de eforturile operatorului privind introducerea acestor trenuri noi pe rețeaua feroviară românească, gradul inițial mai redus de încărcare și cerințele de calitate specificate în documentația de licitație. Compensația va fi evaluată la fiecare 6 luni pentru a se stabili valoarea corectă. Mecanismul european pentru evitarea compensării în exces va asigura recuperarea sumelor care depășesc costurile eligibile de către statul român.
Licitția a fost organizată prin intermediul platformei independente de licitații a Bursei Române de Mărfuri și a atras interesul atât al operatorilor români, cât și al celor internaționali.
Pe baza experienței câștigate, ARF va lansa în săptămânile următoare alte două licitații pentru a acoperi alte servicii deservite de cele 37 de trenuri electrice noi furnizate de Alstom.
Comentarii recente