
Cel puțin 75% din comerțul mondial se desfășoară prin intermediul canalelor de vânzări indirecte.
Potrivit unui studiu finalizat în aprilie 2024, peste 75% din comerțul mondial are loc prin canale de vânzări indirecte, dar doar aproximativ o treime dintre companii le utilizează în mod eficient. Conform datelor colectate de Horvath și Channel Advisors, majoritatea executivilor consideră aceste canale ca fiind importante, dar doar 25% dintre companii au instrumentele și cunoștințele necesare pentru a construi și gestiona o rețea eficace de parteneri. Vânzările prin parteneri pot aduce beneficii precum extinderea pe piețe noi, acces la expertiza partenerilor, reduceri ale costurilor logistică și de marketing. Studiul sugerează că sectoarele de manufacturing, sănătate/pharma, IT&C și servicii financiare obțin cele mai mari venituri prin parteneriate, unele chiar peste 75%. Cu toate acestea, majoritatea companiilor nu valorifică pe deplin aceste beneficii, cu o cincime dintre firme lipsindu-le datele necesare pentru a înțelege potențialul partenerilor. De asemenea, UNCTAD estimează că comerțul mondial se va contracta cu 5% în acest an, iar valoarea bunurilor și serviciilor tranzacționate la nivel mondial va scădea la aproximativ 30.700 de miliarde de dolari. Horvath și Channel Advisors sunt companii de consultanță recunoscute la nivel internațional, oferind servicii de consultanță în management și gestionarea rețelelor de parteneri în mai multe țări, inclusiv în România.

Comentarii recente