
Care este reducerea vârstei de pensionare pentru mame în conformitate cu noua lege a pensiilor și de ce erau mai benefice prevederile anterioare.
Noua lege a pensiilor care va intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2024 aduce schimbări referitoare la reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au avut copii. Vârsta de pensionare se va reduce între șase luni și trei ani și jumătate, în funcție de numărul de copii. Comparativ cu legea din 2019, care nu a fost implementată, noul act normativ oferă o reducere mai mică a vârstei de pensionare pentru mame. Reducerea maximă este de trei ani și jumătate, iar minimul este de șase luni pentru un copil.

Legea anterioară, adoptată acum cinci ani, includea un mecanism mai extins de reducere a vârstei de pensionare pentru mame. Aceasta prevedea că femeile care au avut trei copii și i-au crescut până la 16 ani puteau solicita o reducere de 6 ani a vârstei de pensionare. De asemenea, mamele cu mai mulți copii ar fi putut beneficia de o reducere suplimentară a vârstei de pensionare.
Noua lege a pensiilor, care va intra în vigoare în 2024, oferă reduceri ale vârstei de pensionare pentru mame, inclusiv celor care au avut un singur copil. Conform noii legi, femeile care au cotizat complet și au crescut copii până la 16 ani vor beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare. Reducerea se aplică și în cazul mamelor care au adoptat copii și i-au crescut timp de cel puțin 13 ani.
Astfel, o mamă care a avut un copil va beneficia de o reducere de șase luni a vârstei de pensionare, în timp ce o mamă care a avut șapte sau mai mulți copii va putea beneficia de o reducere de trei ani și jumătate. Potrivit Legii 360/2023, vârsta standard de pensionare pentru femei este de 65 de ani, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar cel complet de 35 de ani.
Comentarii recente