
Bank of America și JPMorgan sunt acuzate că au manipulat dobânda la credite pe o perioadă de peste 30 de ani.
JPMorgan Chase, Bank of America, Wells Fargo și alte mari instituții financiare americane sunt implicate într-un proces colectiv în care sunt acuzate că au conspirat pentru a manipula dobânda de bază a creditării în Statele Unite timp de peste trei decenii. Această acțiune ar fi determinat milioane de consumatori și mici afaceri să plătească costuri de împrumut mai mari.

Procesul, deschis joi la o instanță federală din Connecticut, susține că opt mari bănci au colaborat începând din 1994 pentru a stabili dobânzile la același nivel cu indicatorul publicat de The Wall Street Journal, cunoscut sub denumirea de ”WSJ Prime Rate” – cu o diferență fixă de 3 puncte procentuale față de dobânda fondurilor federale. Acest indicator este utilizat în credite în valoare de trilioane de dolari, inclusiv carduri de credit și linii de credit ipotecar.
Cei doi reclamanți, care doresc să reprezinte sute de mii de debitori din întreaga țară, afirmă că au plătit dobânzi artificiale mai mari la împrumuturile indexate după WSJ Prime Rate. Potrivit plângerii, aproximativ 70% dintre creditele de consum sub un milion de dolari sunt legate de acest indicator.
Avocatul Patrick McGahan, reprezentantul reclamanților, a declarat că ”această presupusă conspirație afectează milioane de americani care încearcă să își cumpere o locuință sau să acceseze finanțare pentru o mică afacere”.
JPMorgan, Bank of America, Wells Fargo, Citibank și U.S. Bank au refuzat să facă comentarii sau nu au răspuns solicitărilor Reuters.
The Wall Street Journal și proprietarul său, Dow Jones, nu sunt implicați în proces.
Plângerea susține că înainte de 1992, ziarul publica un interval al dobânzilor ”prime” pentru a stimula concurența. În prezent, WSJ Prime Rate este un singur număr rezultat din media ratelor unui grup de bănci.
Reclamanții acuză băncile că, deși pretind că stabilesc independent dobânda ”prime” în funcție de diferiți factori economici, în realitate ”dobânzile raportate sunt rezultatul unui acord pentru fixarea artificială a dobânzilor”.
Analiza datelor din ultimele decenii arată o aliniere aproape perfectă între marile bănci, ceea ce, potrivit plângerii, face ”imposibil” ca acestea să acționeze independent.
Comentarii recente