
Banca Transilvania a semnat contractul pentru achiziționarea OTP Bank România.
Banca Transilvania a semnat vineri contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, valoarea totală a tranzacţiei fiind de 347,5 milioane de euro.

Conform unui raport al BT transmis Bursei de Valori Bucureşti cu o zi înainte, Consiliul de Administraţie al BT a aprobat finalizarea acestei tranzacţii.
Banca Transilvania şi OTP Bank România SA vor funcţiona ca entităţi separate până la completarea tranzacţiei. După semnare, vor fi iniţiate procedurile legale pentru obţinerea aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente.
Într-un comunicat emis vineri, Banca Transilvania a precizat că, prin acest acord, OTP Group îşi vinde subsidiarele din România, marcată astfel ieşirea de pe piaţa românească. Finalizarea tranzacţiei este estimată în câteva luni, după obţinerea aprobărilor de la BNR şi Consiliul Concurenţei.
După primirea aprobărilor, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România, asigurând o tranziţie lină pentru clienţi şi angajaţi până la finalizarea integrării în Grupul Banca Transilvania. Până atunci, OTP Bank România şi subsidiarele sale îşi vor respecta angajamentele faţă de clienţi.
Achiziţia afacerii OTP Group în România reprezintă o oportunitate pentru Grupul Banca Transilvania de a-şi întări poziţia de lider pe piaţă şi de a contribui la consolidarea pieţei bancare din România. Banca Transilvania îşi menţine angajamentul faţă de Bethlen Gabor Foundation şi va continua colaborarea cu clienţii în termenii actuali.
Consultanţii Băncii Transilvania în această tranzacţie au fost: Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) şi PwC România (consultant due diligence).
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei, acoperind toate segmentele de clienţi şi linii de business. Are 20% cotă de piaţă, peste 4 milioane de clienţi, circa 10.000 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.
OTP Bank România este o bancă universală, parte a OTP Bank din Europa Centrală şi de Est, cu o cotă de piaţă de 2,64% în funcţie de active, aproape 420.000 de clienţi persoane fizice, peste 22.000 de clienţi Corporate şi IMM, 1.800 de angajaţi şi 96 de sucursale.
În România, membrii Grupului OTP sunt: OTP Bank România, OTP Consulting, OTP Leasing, OTP Asset Management, OTP Factoring, OTP Advisors şi Fundaţia OTP Bank România.
Cu peste 41.000 de angajaţi în prezent în 12 ţări din regiunea ECE şi Asia Centrală, Grupul oferă servicii financiare universale pentru peste 17,5 milioane de clienţi. Sediul central al OTP Group este în Ungaria, iar grupul bancar este listat la Bursa de Valori din Budapesta din 1995.
Comentarii recente