Marius Moga de la Zip e-Guard observă o creștere semnificativă a cererilor pentru monitorizare video cu inteligență artificială.
Cererea pentru sisteme de monitorizare video bazate pe inteligență artificială în România a crescut rapid, fiind determinată de necesitatea companiilor și instituțiilor de a răspunde mai eficient și mai rapid la incidente. Zip e-Guard, divizia tehnologică a Zip Escort, unul dintre cei mai importanți jucători din industria securității private, confirmă tendința.

În ultimii doi ani, securitatea în spațiul public și privat a devenit imprevizibilă, determinând o tranziție semnificativă în piața de securitate. Sistemele clasice de supraveghere, bazate pe monitorizare umană exclusivă, sunt înlocuite treptat de soluții video automate, susținute de algoritmi avansați de inteligență artificială. Companiile care investesc în modernizare caută tehnologii capabile să detecteze rapid, să reducă erorile umane și să optimizeze costurile operaționale, iar inteligența artificială devine standardul pentru noua generație de securitate.
Cererea în creștere pentru servicii de monitorizare video cu inteligență artificială este evidentă și confirmată de Zip Escort, companie cu o experiență de trei decenii în domeniul securității private. Aceasta estimează că până în 2027, cel puțin jumătate din sistemele clasice de supraveghere video vor fi înlocuite cu soluții bazate pe inteligență artificială. Zip Escort a început deja integrarea acestor tehnologii în proiectele noi și modernizează infrastructura de securitate pentru clienții actuali.
Prin combinarea expertizei umane, a infrastructurii consolidate și a investițiilor continue în tehnologie, Zip Escort se poziționează ca un lider în tranziția către securitatea inteligentă, capabil să ofere clienților săi un nivel ridicat de siguranță și eficiență.


Comentarii recente