
Cum să evitați înșelătoriile care vizează fanii Jocurilor Olimpice.
În ultima perioadă, activitățile de scamming în jurul Jocurilor Olimpice au crescut, cu frauda vizând banii și datele utilizatorilor. Experții Kaspersky au analizat site-urile web de phishing legate de Jocurile Olimpice pentru a înțelege modul în care escrocii exploatează interesul spectatorilor și au identificat principalele scheme utilizate în prezent.

Comitetul Olimpic a avertizat cu privire la ofertele false de bilete și la cazurile de înșelătorie, cum ar fi cel al familiei unui înotător din Marea Britanie care a pierdut 2.500 de lire sterline încercând să cumpere bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris. Telemetria Kaspersky confirmă că escrocii creează în mod activ site-uri de phishing care oferă bilete la prețuri „exclusive” sau pretind că au locuri pentru evenimente sold-out. Aceste site-uri pot duce la pierderi financiare și la expunerea datelor personale pe forumurile Dark Web.
În plus, experții au descoperit o pagină frauduloasă care se dădea drept o bancă franceză, promițând fals șansa de a câștiga bilete la evenimente. Angajații sunt îndemnați să ofere informații personale, inclusiv parolele de conectare la conturile lor de internet, ceea ce poate duce la infiltrarea fraudătorilor în resursele corporative.
Fraudatorii au creat și magazine online frauduloase care vând mărfuri inscripționate cu însemnele Jocurilor Olimpice, dar care nu livrează articolele comandate. De asemenea, au fost identificate site-uri de phishing care oferă un pachet de date gratuit de 48 GB pentru a atrage informații personale, cum ar fi numerele de telefon și detaliile de plată, în scopuri rău intenționate.
Pentru a evita escrocheriile în timpul Jocurilor Olimpice, experții recomandă să verificați autenticitatea surselor de bilete sau mărfuri, să fiți sceptici cu privire la ofertele prea bune pentru a fi adevărate, să vă protejați datele personale, să utilizați software de securitate actualizat și să vă informați despre tacticile de înșelătorie și modalitățile de recunoaștere a acestora.
Comentarii recente