
Miercuri, un satelit european va intra în atmosfera Pământului și se va prăbuși. Există posibile riscuri pentru oameni?
Satelitul european ERS-2, care și-a încheiat misiunea de observare a Terrei acum 13 ani, va fi distrus aproape în totalitate miercuri, la coborârea prin atmosfera terestră, fără riscuri pentru oameni, conform ultimelor previziuni ale Agenției Spațiale Europene (ESA), transmite luni AFP, citată de Agerpres.

Procesul de coborâre de pe orbită a satelitului pentru a fi distrus la reintrarea în atmosferă a început în 2011, pentru a evita situația în care acest satelit ar putea deveni o sursă de deșeuri orbitale care ar pune în pericol sateliții activi și Stația Spațială Internațională (ISS).
Satelitul va intra în straturile inferioare ale atmosferei terestre miercuri, la ora 11:14 GMT, cu o marjă de eroare de +/- 15 ore, conform Centrului european de operații spațiale (ESOC) aparținând ESA. Marja de eroare a fost redusă de la +/- 48 de ore cu o săptămână în urmă, deoarece satelitul se prăbușește în mod natural sub influența gravitației, fără a fi dirijat în vreun fel.
ERS-2 urmează să treacă prin straturile superioare ale atmosferei, unde își va pierde din viteză, fiind dificil de determinat zona de pe glob unde ar putea cădea resturile sale care nu vor fi distruse complet de frecarea cu atmosfera.
Majoritatea celor 2,3 tone ale satelitului ERS-2 ar trebui să ardă când va ajunge miercuri în straturile inferioare ale atmosferei, la o altitudine de aproximativ 80 km. „Se estimează că cel mai mare fragment care ar putea ajunge la sol ar avea 52 kg”, a declarat Henri Laur de la Direcția de Observare a Pământului din cadrul ESA.
Probabilitatea ca resturile satelitului să lovească o persoană la sol este mai mică de 1 la 100 de miliarde, conform informațiilor publicate pe blogul ESA dedicat acestei misiuni. Riscul este de 65.000 de ori mai mic decât cel de a fi lovit de un fulger.
Un obiect cu o masă similară satelitului ERS-2 este distrus în atmosferă, în medie, o dată la una sau două săptămâni, potrivit ESA.
Monitorizarea satelitului în ultimele sale zile în spațiu este realizată de ESOC, cu parteneri instituționali europeni, germani și americani.
ERS-2, unul dintre sateliții pionieri ai observării Terrei, a fost lansat în 1995 și plasat pe o orbită la aproape 800 de kilometri altitudine. În 2011, la încheierea misiunii sale, ESA l-a coborât pe o orbită aflată la aproximativ 500 de kilometri altitudine, pentru a permite prăbușirea naturală și graduală înapoi pe Terra.
În cazul în care ar fi lăsat pe orbita inițială, prăbușirea sa ar fi durat între 100 și 200 de ani. Fără energie internă, ERS-2 ar fi ridicat riscuri importante de a produce deșeuri spațiale care să pună în pericol ceilalți sateliți funcționali.
În iulie 2023, satelitul european Aeolus s-a prăbușit pe Pământ într-o manieră controlată, de pe o orbită (300 km) mai mică decât cea a ERS-2. Resturile sale au căzut în Oceanul Atlantic.
Conform estimărilor ESA, pe orbita Pământului se află în prezent aproximativ un milion de resturi provenite de la sateliți sau rachete care măsoară mai mult de un centimetru, dimensiune suficientă pentru a „dezactiva” un alt vehicul spațial în caz de impact.
Comentarii recente