Legea universală a evoluției ca proces.

În 1859, Charles Darwin a publicat „Despre Originea Speciilor”, o carte care a revoluționat gândirea științifică. Teoria evoluției prezentată în această carte a devenit fundamentală în biologie și susține că speciile biologice se dezvoltă prin dobândirea trăsăturilor care favorizează supraviețuirea și reproducerea. Cu toate acestea, acum, la 164 de ani distanță, nouă oameni de știință și filosofi au propus o nouă „lege a naturii”.

Această nouă lege consideră evoluția biologică doar ca un exemplu al unui fenomen mai larg care are loc la nivelul atomilor, mineralelor, atmosferelor planetare, planetelor, stelelor și chiar mai mult. Robert Hazen, mineralog și astrobiolog de la Carnegie Institution for Science, coautor al articolului științific care descrie această lege în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, afirmă că „vedem evoluția ca pe un proces universal care se aplică la numeroase sisteme, atât vii, cât și nevii, care cresc în diversitate și structurare de-a lungul timpului”.

Noua teorie, denumită „legea creșterii informației funcționale”, susține că sistemele naturale complexe, atât biologice, cât și nebiologice, evoluează constant către stări cu o structură, diversitate și complexitate mai mare. Acest proces de evoluție are loc atunci când diferitele configurații create de sistemele complexe, cum ar fi atomii sau celulele, sunt selectate pentru funcții utile.

De exemplu, această teorie poate fi aplicată evoluției stelelor. După Big Bang-ul care a avut loc acum 13,8 miliarde de ani, primele stele s-au format din hidrogen și heliu. Aceste stele au generat elemente mai grele, cum ar fi carbonul, azotul și oxigenul, prin procese de fuziune termonucleară în miezul lor. Aceste elemente mai grele au fost expulzate în spațiu atunci când stelele au explodat la sfârșitul ciclului lor de viață. Stelele ulterioare au produs și mai multe elemente chimice.

Pe Pământ, odată cu apariția vieții pluricelulare, organismele vii au devenit din ce în ce mai complexe.

Robert Hazen explică: „Imaginați-vă un sistem de atomi sau molecule care poate exista în nenumărate trilioane de aranjamente sau configurații diferite. Doar o mică parte din toate configurațiile posibile vor ‘funcționa’ – adică vor avea un anumit grad util de funcționare. Așadar, natura preferă pur și simplu acele configurații funcționale”.

Legea creșterii informației funcționale susține că natura favorizează configurațiile funcționale, cum ar fi cristalele minerale stabile, structurile dinamice ale stelelor sau chiar noile „trucuri” care permit organismelor să supraviețuiască și să prospere.

Această nouă perspectivă asupra naturii și cosmosului sugerează că evoluția este un proces universal care se aplică la numeroase sisteme, oferind o înțelegere nouă asupra modului în care diverse sisteme din întregul univers evoluează.

Această lege poate ajuta la înțelegerea motivelor pentru care cosmosul continuă să devină mai divers și mai complex și poate chiar permite predicții cu privire la dezvoltarea sistemelor necunoscute, inclusiv chimia organică de pe alte corpuri cerești, care sunt analizate pentru a se determina dacă pot găzdui forme de viață extraterestră.

Jonathan Lunine, coautor al studiului și director al departamentului de astronomie din cadrul Universității Cornell, adaugă: „Semnificația formulării unei astfel de legi constă în faptul că ea oferă o nouă perspectivă asupra motivelor pentru care diversele sisteme care alcătuiesc cosmosul evoluează în felul în care o fac și în faptul că ea ar putea permite predicții cu privire la modul în care sistemele necunoscute – cum ar fi chimia organică de pe Titan, o lună a planetei Saturn – se dezvoltă în timp”.