Un antropolog discută despre regulile, anxietatea și negocierile românilor în tramvai, descriind transportul public ca un mic univers reflector al societății.

Ce se întâmplă într-un tramvai dezvăluie mai multe despre societate decât pare la prima vedere. În ciuda aglomerației și a stresului, transportul public devine un spațiu-cheie pentru a înțelege regulile, fricile și strategiile noastre de conviețuire urbană.

Un tramvai se oprește, ușile se deschid și oamenii urcă, coboară sau se reașază. Gesturile lor, precum căutarea unui loc sau fixarea privirii în ecranul telefonului, dezvăluie regulile nescrise ale conviețuirii urbane. Cine cedează locul, cine se prefăce că nu vede sau cine ocupă un scaun „doar pentru o clipă” sunt aspecte subtile, dar importante, ale vieții în oraș.

În volumul „Antropologia transportului în comun: simbolismul interacțiunii dintre străini”, Andrei Bălan explorează transportul public ca un microcosmos al vieții urbane. Acesta devine un spațiu de tranzit în care oamenii își păstrează energia, răbdarea și spațiul personal, dar și un loc unde se manifestă tensiuni sociale, ierarhii simbolice și forme de adaptare la stresul urban.

Autoritatea în transportul public este reprezentată de șoferi, vatmani, controlori și reguli nescrise. Românii au o relație complexă și negociabilă cu autoritatea și regulile, situată între acceptare și evitare. Flexibilitatea lor continuă face ca regulile să fie mereu testate și ajustate în funcție de context și interesul personal.

Obiectele personale, precum gențile sau hainele ținute strâns, devin forme de protecție și instrumente de revendicare a spațiului într-un mediu aglomerat. Timpul devine o sursă de anxietate în transportul public, iar oamenii gestionează această anxietate prin gesturi repetitive, verificarea constantă a ceasului sau a telefonului.

În transportul public se observă tipare distincte de comportament și separații între diferite categorii de oameni. Există cei care se integrează în mainstream și cei care contestă normele acceptate, marcând o distanțare între centru și margine.

În ansamblu, transportul public reflectă relația noastră cu autoritatea, regulile și conviețuirea urbană. Românii par a fi mai degrabă individualiști, cu o flexibilitate creativă și o neîncredere în reguli și autorități, dar cu o încredere puternică în capacitățile lor individuale de a se descurca. Lipsa de încredere în viitorul colectiv este compensată de o convingere în capacitatea individuală de a face față situațiilor.