Se împlinesc 45 de ani de la moartea violentă a lui John Lennon. Cum a fost ultima zi din viața „visătorului“ din trupa The Beatles.

În memoria secolului XX, există câteva momente care rămân întipărite pentru totdeauna. Una dintre aceste date este 8 decembrie 1980. A fost o zi care a început obișnuit pentru John Lennon și a sfârșit tragic, cu moartea sa. În acea seară, în fața clădirii Dakota din New York, câteva focuri de armă l-au ucis pe Lennon, lăsând în urmă durerea, lacrimile și muzica care a inspirat o lume întreagă. Astfel, s-a creat un paradox: Lennon, omul care a cântat despre pace, a murit violent; omul care nu căuta faima a devenit o legendă.

New Yorkul acelor zile era sumbru și obosit. Manhattanul se trezea sub un cer cenușiu, cu nori grei care se transformau în fulgi de zăpadă rari, acoperind asfaltul umed și lăsând urme albe pe o metropolă extenuată. Orașul încă resimțea agitația socială din anii precedenți, dar se simțea și noul val: punk, disco, graffiti din Bronx, hip-hopul care abia își făcea simțită prezența și sunetul claxoanelor mașinilor galbene care tăiau străzile ca niște acorduri metalice. În mijlocul acestui haos, în apartamentul său de la Dakota, John Lennon își începea ziua în liniște, ca un tată obișnuit, cu o cană de ceai în mână și cu planuri de familie și de studio.

Dimineața lui a fost simplă, aproape surprinzător de normală pentru cineva care fusese parte din The Beatles. A pregătit ceaiul, a citit corespondența și s-a jucat cu fiul său Sean. În aer plutea refrenul delicat din cântecul „Beautiful Boy”: „Beautiful, beautiful, beautiful… beautiful boy“. Lennon, acum în vârstă de 40 de ani, redescoperise bucuria de a fi tată și soț. „Nu vreau să trăiesc pentru public, vreau să trăiesc pentru mine. Vreau să văd cum crește fiul meu“, spusese cu doar câteva zile înainte, într-un interviu pentru „Rolling Stone“. O declarație simplă care, în retrospectivă, părea a fi o rugăciune.

Contextul era esențial: Lennon revenise pe scena muzicală după o pauză de cinci ani în care s-a dedicat familiei. Pentru un artist care cântase despre adevăr și imaginație, această retragere a fost radicală. Albumul său „Double Fantasy“, lansat recent și primit inițial cu rezerve, avea să câștige premiul Grammy pentru „Albumul anului“ în 1981.

Puțin după ora 11:00, fotografa Annie Leibovitz a ajuns la apartamentul lor. Lennon a refuzat să fie fotografiat singur și a insistat să fie alături de Yoko. Când polaroidul a fost dezvoltat, Lennon a zâmbit și a spus: „Ai surprins exact relația noastră“. Fotografia avea să devină celebră, apărând pe coperta revistei „Rolling Stone“.

După prânz, Lennon a ieșit din apartament și s-a întâlnit cu Mark David Chapman, un fan obsedat care avea albumul „Double Fantasy“. Chapman l-a împușcat pe Lennon la intrarea în clădire. Lennon a fost dus la spital, dar a fost declarat mort la ora 23:15.

Vestea morții sale a șocat lumea întreagă. Mulțimile s-au adunat în fața clădirii Dakota, fredonând „Give Peace a Chance“. Yoko Ono a refuzat funeralii publice, dar orașul a răspuns cu cântece și rugăciuni. Muzicienii din întreaga lume au fost afectați de pierderea sa, iar muzica sa continuă să inspire și să aducă speranță și pace. Lennon, omul care nu voia să fie mit, a devenit o legendă în memoria secolului XX.