
publicați de Armada. Armada, o prezență puternică pe piața românească în domeniul SF, fantasy și thriller, aniversează 5 ani de existență. Printre autorii importanți publicați de Armada se numără George R. R. Martin și Stephen King.
Grupul editorial Nemira sărbătorește în această toamnă împlinirea a 5 ani de activitate a imprintului Armada, cel mai important imprint de SF, fantasy și thriller din România. Cu peste 200 de titluri publicate de la lansare, Armada reprezintă casa unora dintre cei mai apreciați autori ai genului, printre care se numără George R. R. Martin, autorul romanului „Urzeala tronurilor”, Stephen King, maestrul literaturii horror, Frank Herbert, creatorul universului „Dune”, Andrzej Sapkowski, creatorul seriei Witcher, care a stat la baza celui mai popular joc video din lume, și mulți alții.

Romanele din portofoliul Armada sunt laureate ale celor mai importante premii ale genului și au milioane de cititori în întreaga lume. Ele sunt recomandate celor care apreciază puterea imaginației și care sunt mereu în căutarea unui răspuns la întrebarea „ce ar fi dacă?”
„Când am început să dezvoltăm imprintul Armada acum peste cinci ani, am avut în vedere toate aspectele importante. Ne-am dorit să aducem împreună vocile marilor scriitori de gen cu cele ale autorilor tineri, să combinăm capodoperele evergreen cu noul val, clasicul cu noul. După 5 ani și aproximativ 200 de cărți publicate, credem că am reușit să găsim rețeta potrivită. Orice persoană care dorește să evadeze într-o altă lume prin intermediul literaturii, oricine visează la o aventură cu adevărat extraordinară, oricine dorește să călătorească pe o altă planetă, să se întoarcă în timp sau să ajungă până la capătul timpului și al spațiului poate găsi în librării o carte Armada care îi poate deschide ușa către o altă lume”, afirmă Marian Coman, scriitor și redactor-șef al imprintului Armada.
Sărbătorirea celor 5 ani de existență a imprintului Armada se va desfășura pe tot parcursul toamnei și va aduce împreună scriitorii remarcabili din portofoliu și comunitatea lor de cititori, cea mai mare și mai unită din România. Evenimentul va culmina pe 31 octombrie, cu un Halloween party fantastic. Pentru mai multe detalii și informații, puteți accesa paginile de Facebook și Instagram Nemira sau site-ul acestora.
Comentarii recente