
O bibliotecă renumită din Transilvania, care găzduiește un manuscris cu litere aurite, va fi reabilitată cu o sumă de 16 milioane de euro.
Una dintre cele mai importante biblioteci din România, care găzduiește singurul manuscris din țară înscris pe lista UNESCO, va fi restaurată. Monumentul istoric din România va primi o finanțare de 16 milioane de euro.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat la Alba Iulia că restaurarea Bibliotecii Batthyaneum, un „excepțional obiectiv de cultură”, unde se află manuscrisul Codex Aureus, ar putea fi finanțată cu 16 milioane de euro printr-un acord cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
„Suntem în negocieri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru extinderea acordului de finanțare pe obiective culturale, iar refacerea Bibliotecii Batthyaneum reprezintă o prioritate în acest al treilea acord”, a declarat ministrul Culturii.
Raluca Turcan a subliniat că Ministerul Culturii a fost subfinanțat cronic și că dorește să investească masiv în cultură, inclusiv în restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.
Specialiștii consideră că Codex Aureus, un evangheliar latin din anul 810, este unul dintre cele mai importante manuscrise medievale occidentale și se află în colecția Bibliotecii Batthyaneum. Acesta este păstrat într-o cameră specială numită Tezaur și este verificat periodic pentru a asigura conservarea sa.
Comentarii recente