Interviu despre vacanțele luxoase ale familiei Ceaușescu în România în timpul iernii. Istoricul remarcă că nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu mai așteptau cu nerăbdare sosirea Moșului.

Iarna în timpul comunismului avea diferite straturi. În timp ce populația resimțea frigul și aștepta la cozi în fața magazinelor, cei din vârful ierarhiei de partid trăiau într-un alt anotimp, al abundenței controlate, al ritualurilor de putere și al disciplinei fără sfârșit. În cartierul Primăverii sau în vilele de pe Valea Prahovei, frigul era doar o formulă din buletinele meteo. În spatele porților păzite, viața nomenclaturii se desfășura după propriul program: ședințe interminabile, mese protocolare, sanatorii de lux și sărbători fără conotații religioase.

Lavinia Betea reconstituie, prin documente și mărturii, portretul acestui univers în care iarna era o formă de control menținută prin ritualuri și ordine până la cel mai mic detaliu. Într-o societate cu un singur partid și un conducător omnipotent, cu economie etatizată, ședințele interminabile planificau, evaluau și decideau asupra tuturor aspectelor din țară.

În vârful ierarhiei, iarna nu însemna odihnă. Munca era continuă, fără orar fix și fără excepții. Conducătorii nu părăseau sediile până la închiderea luminilor la Kremlin. Disciplina rigidă era însoțită de izolare. Într-o lume a ordinei absolute, orice manifestare a individualității era privită cu suspiciune.

Chiar și concediile erau supravegheate, planificate și aprobate ierarhic. Nimeni nu pleca fără aprobare și în caz de urgență erau chemați înapoi imediat. În sezonul rece, cei mai importanți își petreceau scurtele perioade de odihnă în sanatorii și baze de tratament rezervate elitei.

În această lume a puterii, iarna era un alt pretext pentru demonstrații de disciplină și control, fără frig, fără lipsuri, dar și fără libertate, fără prieteni și fără repaus.