În trecut, în locul liderilor politici care au contribuit la crearea României Mari, au apărut comuniștii ilegaliști care s-au implicat în greve și proteste ale muncitorilor.

Pe vremea comunismului, scriitorii redactau în secret, multiplicându-și operele pentru a putea fi distribuite peste hotare sau ascunse în sertare, în caz de confiscare de către Securitate. Raluca Spiridon, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a dezvăluit informații despre literatura de dezidență și cea de sertar. Regimurile totalitare simțeau nevoia de a distruge cărți și publicații datorită refuzului lor față de spiritul vremii și a libertăților intelectuale. Cărțile interzise aveau conținut fascist, germanofil, legionar sau antisemit, fiind retrase din circulație. Scrierile clasice ale unor autori precum Eminescu au fost retrase din biblioteci, fiind considerate indezirabile de către comuniști. Retragerea acestor scrieri din circulație reflecta opoziția comuniștilor față de diversitatea și libertatea de exprimare din literatură. Literatura de sertar, precum cea a lui Blaga sau a lui Pillat, a reprezentat o formă de rezistență împotriva cenzurii. Literatura de disidență, precum cea a lui Goma sau Voiculescu, a fost una contestatară și critică față de regimul comunist. Scriitorii care încercau să-și publice manuscrisele în străinătate, precum Goma sau Mircu, erau împiedicați de Securitate. Cenzura în țările sub influență sovietică a fost similară, însă în România a fost mai intens controlată și represivă. Nu a existat o literatură samizdat, distribuită clandestin sub comunism în România.