În trecut, în locul liderilor politici care au contribuit la crearea României Mari, au apărut comuniștii ilegaliști care s-au implicat în greve și proteste ale muncitorilor.

Pe vremea comuniștilor, scriitorii lucrau în secret. Cărțile lor erau tipărite în mai multe exemplare pentru a putea fi duse peste graniță și publicate în cazul în care Securitatea confisca un exemplar. Alte scrieri au rămas ascunse în sertar până la căderea comunismului. Raluca Spiridon, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a oferit informații despre literatura de dezidență și literatura ascunsă. Regimurile totalitare simțeau nevoia de a distruge cărți și publicații pentru că ideile lor nu se potriveau cu spiritul și libertatea intelectuală. Cărțile interzise abordau teme fasciste, antisemite și germanofile, iar opera scriitorilor clasici a fost retrasă din biblioteci deoarece nu era conformă cu ideologia comunistă. Scrierile interzise erau considerate periculoase și erau pedepsite cu închisoarea. Literatura de sertar a fost o formă de rezistență a scriitorilor care își păstrau operele în secret, iar unii au încercat să le scoată din țară pentru a le publica în străinătate. În perioada comunistă, cenzura a fost o realitate în mai multe țări sub influența sovietică, dar România se particulariza prin aparatul represiv și controlul strict asupra literaturii scrise.