În istorie, cenzura a fost prezentă înlocuindu-i pe oamenii politici care au contribuit la formarea României Mari cu comuniștii ilegaliști care s-au implicat în greve și proteste muncitorești.

Pe vremea comunismului, scriitorii au scris în secret, multiplicându-și scrierile pentru a le putea trimite peste graniță în cazul confiscării de către Securitate. Unele lucrări au rămas ascunse în sertar până la căderea comunismului. Raluca Spiridon, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a adus la lumină informații despre literatura de rezistență și literatura interzisă. Regimurile totalitare simțeau nevoia de a distruge cărți și publicații din cauza refuzului lor față de spiritul vremii și libertățile intelectuale. Literatura cu orientare fascistă sau antisemită a fost interzisă, iar operele clasice au fost retrase din biblioteci. Scrierile interzise erau considerate periculoase pentru ideologia comunistă și puteau aduce pedepse severe celor care le dețineau. Literatura de sertar a fost o realitate în timpul comunismului, cu mulți scriitori marginalizați care își păstra speranța într-o revenire a vremurilor mai bune. Multe manuscrise nu au fost publicate din cauza cenzurii, iar autorii au suferit consecințe pentru încercările lor de a-și scoate lucrările în afara țării. Literatura de disidență a existat și în România, cu autori precum Paul Goma sau Dorin Tudoran care au protestat împotriva regimului comunist.