În istorie, cenzura a fost marcată de trecerea de la oamenii politici care au contribuit la crearea României Mari la comuniștii ilegaliști care au fost implicați în greve și proteste muncitorești.

În timpul regimului comunist, scriitorii au scris în secret. Lucrările lor erau reproduse în mai multe exemplare, astfel încât în cazul confiscării de către Securitate a uneia dintre ele, celelalte să poată fi duse peste graniță și publicate. Altele au rămas nedescoperite până la căderea comunismului.
Raluca Spiridon, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a prezentat informații noi despre literatura de dezidență și literatura de sertar.
Sistemele totalitare au simțit nevoia de a distruge cărți și publicații din cauza naturii lor, care respinge spiritul vremii în care au luat ființă, mai relativ și mai deschis libertăților intelectuale. Curentul realist era mai ușor de abordat pentru comuniști decât curentele avangardiste. Tot ceea ce nu putea fi controlat de comuniști devenea indezirabil, inclusiv cărțile.
Cu excepția cărților despre Basarabia și nordul Bucovinei, majoritatea cărților retrase erau de orientare fascistă, germanofilă, legionară și antisemită. Opera scriitorilor clasici a fost retrasă din biblioteci, deoarece nu se conforma ideologiei comuniste.
Retragerea din circulație a discursurilor și volumelor scrise de personalități ale vieții politice democratice a fost un proces legat de rescrierea istoriei românilor conform noilor criterii comuniste. Politicienii precum Maniu sau Brătianu au fost interziși de regimul comunist, iar scrierile lor au fost distruse pentru a elimina memoria acestora din conștiința publică.
Deținerea de publicații interzise era considerată un delict și pedepsită cu închisoare. Literatura de sertar a fost un fenomen legat de cenzura exercitată de autoritățile comuniste, în care scriitorii își păstrau lucrările ascunse pentru a evita persecuția.
Literatura de disidență a existat și în România, cu autori precum Paul Goma, Dorin Tudoran sau Augustin Buzura care au criticat regimul comunist în operele lor. Câteva manuscrise au reușit să fie publicate în străinătate, dar Securitatea a împiedicat acest lucru în majoritatea cazurilor.
În România, cenzura a fost strânsă și controlată de un aparat represiv care a supravegheat cu strictețe cuvântul scris, făcând dificilă apariția unei literaturi samizdat.