
În cadrul Festivalului George Enescu din 2025, se vor combina muzica clasică și dansul contemporan cu utilizarea inteligenței artificiale și a artelor vizuale.
Începând cu 24 august și până pe 21 septembrie, se va desfășura cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu, iar în această perioadă Bucureștiul va găzdui artiști de prim rang de pe scena internațională.
Tema acestei ediții este „Aniversări / Celebrations”, cu un program ce aduce un omagiu marilor muzicieni și momentelor de referință din istoria unor ansambluri de prestigiu. Printre acestea se numără 70 de ani de la moartea lui George Enescu, 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez și 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.
Festivalul va reuni peste 4000 de artiști din 28 de țări, care vor susține peste 95 de concerte în diferite locații din București. Printre aceștia se numără Martha Argerich, Anne-Sophie Mutter, Rudolf Buchbinder, precum și orchestre de top precum Royal Concertgebouw Orchestra sau Philharmonia Orchestra.
În cadrul festivalului vor fi prezentate lucrări semnate de George Enescu în peste 45 de interpretări, iar momentul culminant va fi reprezentat de reprezentația monumentală a operei „Oedip”. De asemenea, festivalul va include și un program dedicat operei și baletului, precum și evenimente interdisciplinare precum seria ENESCU – JTI IMMERSIVE EXPERIENCE.
Biletele pentru concertele festivalului pot fi achiziționate online sau din anumite locații fizice, iar organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programele. Festivalul Internațional George Enescu reprezintă un eveniment de prestigiu la nivel mondial, fiind un important proiect de diplomație culturală care susține industria creativă din România.

Comentarii recente