
Cum bijuteriile au devenit o formă de artă contemporană care îmbină natura și civilizația.
O întâlnire cu artistul bijutier Alice Protopopescu reprezintă o călătorie în universul bijuteriei contemporane – o formă de artă pe care o poți purta, creată din fragilitatea sticlei, forța metalului și inspirația naturii urbane.

La Interviurile Adevărul, am avut o discuție cu creatoarea Alice Protopopescu despre arta contemporană ca o formă de artă purtabilă. Am vrut să aflu cum definește ea bijuteria contemporană. „Este o formă de exprimare. Practic, este artă purtabilă. Ea decorează trupul și sufletul, dar în același timp transmite un mesaj”, mi-a spus cu un zâmbet senin.
Pasiunea ei pentru bijuterii a început încă din copilărie. „Am distrus toate bijuteriile mamei și le-am refăcut așa cum credeam eu. Prima piesă cu adevărat conceptuală am realizat-o la licență, după ce am absolvit Secția sticlă-metal la Universitatea de Arte.”
Discuția cu Alice la Interviurile Adevărul a fost o incursiune în atelierul artistei, un loc unde accesul oamenilor obișnuiți este limitat. Am dorit să descopăr cum se realizează o bijuterie care nu este doar un accesoriu, ci o formă de artă contemporană, un design modern.
În timp ce povestea, am descoperit o lume vastă de pasiuni. „Iubesc totul – ceramica, sticla și metalul. Mă fascinează tot ce ține de artele focului.” Această deschidere către materiale variate avea să îi definească parcursul artistic.
Momentul de cotitură a venit la târgul AUTOR, unde a înțeles că bijuteriile nu trebuie să fie doar din materiale prețioase. „Am văzut o diversitate incredibilă – teme, forme, materiale. A fost ca și cum mi s-ar fi deschis o lume nouă.”
În prezent, Alice combină sticla și metalul – două materiale aparent contradictorii. „Sticla este fragilă și mă scoate din zona de confort, în timp ce metalul este zona mea de siguranță, acolo simt că nu pot greși niciodată.”
Ceea ce o inspiră cel mai des sunt texturile naturii: nervurile frunzelor, striațiile scoarței copacilor sau fragilitatea lichenilor. „Tema disertației mele a fost natura împotriva civilizației. Lichenii și ciupercile sunt organisme vitale pentru mediu și pentru oameni. Prin bijuteriile mele, le aduc un omagiu.”
Experimentul este extrem de important pentru Alice. „Materialele te ghidează, ele își aleg forma bijuteriei.”
În creațiile sale, folosește chiar și sticlă care își schimbă culoarea sub lumina UV, iar combinațiile dintre metal și sticlă generează efecte surprinzătoare. „Tocmai de aici vine partea WOW, plăcerea mea de a experimenta.”
Această libertate a redescoperit-o și la Școala de Bijuterie Alchimia din Florența, unde a primit bursa câștigată la AUTOR 2024. „Acolo am învățat să fiu liberă și să mă îngrijorez mai puțin de cum va fi primit ceea ce fac.”
Mai presus de frumusețea vizuală, bijuteriile create de Alice devin o punte între creator și purtător. „Dacă bijuteria mea stârnește întrebări, emoții sau chiar contestări, înseamnă că și-a îndeplinit rolul. Ea devine o legătură între mine și cel care o poartă.”
Astfel, universul artistic al lui Alice Protopopescu se conturează ca o simbioză între natură și civilizație, fragilitate și forță, experiment și emoție.
Descoperă arta contemporană purtabilă și află de la artista Alice Protopopescu cum se ajunge de la idee la exponat. Urmărește în întregime ediția Interviurile Adevărul și pătrunde în fascinanta lume a artei.
Comentarii recente