
Adrian Titieni a fost numit manager interimar al Teatrului Odeon.
Începând cu data de 4 septembrie 2023, actorul Adrian Titieni a fost numit manager interimar al Teatrului Odeon de către Primarul General al Municipiului București, domnul Nicușor Dan. Din anul 2017, Adrian Titieni face parte din trupa de actori a Teatrului Odeon.

Adrian Titieni s-a născut în Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, pe data de 6 iunie 1963. A absolvit cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” în anul 1988, avându-l ca profesor pe Mircea Albulescu. Ulterior, a obținut un doctorat în teatru în anul 2003 la aceeași universitate, după ce a absolvit cursurile postuniversitare de „Regie, montaj și producție de Film și Televiziune”. Între anii 2012 și 2016 a îndeplinit funcția de rector al UNATC, iar în prezent este profesor asociat la Universitatea București și la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
De-a lungul carierei sale, Adrian Titieni a fost implicat în numeroase proiecte educaționale și culturale. Este membru fondator și vicepreședinte al Fundației Române pentru Educație și Educatori începând din 1999. În perioada 2007-2008, a fost consilier al Primului Ministru pe Probleme de Educație și Cultură, iar între 1996 și 1997 a activat ca și consilier în cadrul Departamentului de Relații Publice al Președinției României.
Adrian Titieni a debutat pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești și a jucat ulterior în mai multe teatre din București și din țară. A colaborat cu regizori importanți precum Alexandru Darie, Victor Ioan Frunză, Mihai Măniuțiu și Gelu Colceag. În prezent, poate fi văzut în spectacolele „O casă deschisă” de Will Eno, regizat de Teodora Petre, și „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, regizat de Alexandru Mâzgăreanu, la Teatrul Odeon.
În industria filmului, Adrian Titieni a debutat în 1984 în filmul „Pas în doi”, regizat de Dan Pița. De-a lungul timpului, a interpretat aproape 120 de roluri în filme și producții de televiziune, regizate de nume precum Lucian Pintilie, Stere Gulea, Nicolae Mărgineanu, Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Adrian Sitaru și Călin Netzer.
Pentru performanțele sale remarcabile, Adrian Titieni a fost distins cu numeroase premii. În 2008, a primit Premiul pentru „Cel mai bun actor de comedie” în cadrul FestCo pentru rolul din spectacolul „Ultima oră”, regizat de Gelu Colceag. În 2010, a fost premiat cu „Premiul pentru cel mai bun actor” la Festivalul Internațional „GrandOff” pentru rolul din scurtmetrajul „Colivia”, regizat de Adrian Sitaru. De asemenea, a fost distins cu „Premiul pentru Interpretare masculină” în cadrul Premiilor Uniunii Cineaștilor din România în 2011 și cu „Premiul Gopo pentru interpretare masculină” în 2012. Pentru rolul său din filmul „Bacalaureat” regizat de Cristian Mungiu, a primit mai multe premii internaționale în 2018.
În anul 2004, Președinția României i-a acordat profesorului Adrian Titieni Medalia „Meritul pentru Învățământ” clasa I, în semn de apreciere pentru contribuția sa la dezvoltarea și promovarea cercetării științifice și pentru devotamentul său în domeniul învățământului românesc.
Comentarii recente