O femeie a primit o amendă de 130 de euro după ce a avut un atac de panică în tren.
O călătorie aparent obișnuită cu trenul între Viena-Meidling și Tullnerfeld, Austria, s-a transformat într-o experiență traumatizantă pentru Renate G., o femeie de 58 de ani care suferă de atacuri de panică și are un grad de dizabilitate de 50%. Aceasta a fost amendată cu 130 de euro după ce s-a așezat pentru câteva minute într-un compartiment de clasa întâi, încercând să-și potolească anxietatea în timpul unui episod sever.

Renate a povestit că totul s-a întâmplat brusc, inima i-a început să-i bată foarte tare și a simțit greață imediat ce a urcat în tren. Neputând găsi un loc liber, situația s-a agravat și, pentru a se liniști, s-a așezat pentru scurt timp într-un loc disponibil într-un compartiment de clasa întâi. Deși intenția sa nu a fost să călătorească fără bilet, un controlor i-a cerut să se mute la clasa a doua, declanșând o dispută. Renate s-a conformat, dar a fost ulterior amendată și i s-a cerut să plătească o sumă suplimentară.
Ulterior, femeia a depus o plângere la serviciul clienți al Căilor Ferate Federale Austriece, solicitând anularea amenzii. Cu toate acestea, reprezentanții companiei susțin că penalizarea a fost justificată, deoarece controlorul a considerat comportamentul ei necooperant și încălcarea regulilor. Potrivit lor, în absența unei mențiuni despre o urgență medicală, precum un atac de panică, nu a fost acordat ajutor sau compasiune. Astfel, amenda și costurile suplimentare rămân valabile conform deciziei companiei.


Comentarii recente