Primarul Robert Negoiță a reacționat la investigația privind drumurile construite peste magistralele de gaz, afirmând că nu strada lor se află deasupra conductelor de gaz.
După ce Recorder a dezvăluit că mai multe drumuri din Sectorul 3 al Capitalei, construite în ultimii ani la inițiativa primarului Robert Negoiță, ar fi fost realizate peste magistrale de gaz, fără avizele necesare, edilul a venit cu o reacție.

Pe data de 22 octombrie, Robert Negoiță s-a întâlnit cu locuitorii Sectorului 3 în cadrul unei ședințe de sector, pe care le organizează periodic.
Grupul de Inițiativă Civică Pallady, care a filmat o parte din ședință și a distribuit-o pe rețelele de socializare, a precizat că părinți și bunici au venit la întâlnirea organizată de primar pentru a afla ce se va întâmpla cu șoselele construite peste magistrala de gaze.
În fața unei avalanșe de întrebări, Robert Negoiță i-a acuzat că au venit cu o „temă”.
„Șoselele acestea au fost aici dintotdeauna. Gazul care trece prin țeava respectivă nu ne aparține nici mie, nici dumneavoastră. Acel gaz este plătit de fiecare dintre noi, iar țevile sunt deținute de compania de gaze. Strada noastră nu se află deasupra conductei lor, ci conducta lor se află sub strada noastră. Este responsabilitatea lor să-și protejeze conducta, deoarece aceasta nu este nici a mea, nici a dumneavoastră”, a declarat Negoiță în timp ce unii cetățeni au început să râdă.
Primarul a subliniat că a comunicat cu cei de la Transgaz că dacă consideră că există un pericol, atunci să închidă drumurile, adăugând că pe acele drumuri au circulat camioane de mulți ani.
Conform unui raport de expertiză obținut de Recorder, 11 drumuri ar fi fost asfaltate ilegal în ultimii ani în estul Capitalei, în zona Brățării, pentru a deservi ansamblurile imobiliare construite în ultimul deceniu.
Reprezentanții companiei Transgaz susțin că administrația locală nu a solicitat niciun aviz pentru lucrări și că toate notificările oficiale au fost ignorate.
„Pot exista scurgeri, fisuri, deci nu ai voie să construiești nimic și nu se execută nicio lucrare fără aviz Transgaz. Aici ne confruntăm cu o situație în care Primăria Sectorului 3 a modernizat anumite drumuri din acest cartier, drumuri care intersectează conductele Transgaz și care nu au fost protejate în niciun fel în zona de intersecție. Nu s-a obținut aviz, nu s-a cerut aviz, nu s-a eliberat niciun aviz în acest sens. Este ilegal ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Victor Gurgu, directorul Transgaz – Sucursala București.
Acesta a subliniat că instituția a solicitat de mai multe ori oprirea lucrărilor, dar fără succes: „Am notificat primăria cu privire la oprirea lucrărilor. Acestea au început, iar când am observat că au continuat, le-am trimis o notificare de oprire. Nu s-a oprit nimic, lucrările au fost reluate fără a se proteja conducta. (…) Acest lucru poate deveni un factor de risc, poate duce la apariția unor fisuri mici în peretele conductei, iar ulterior la scurgeri de gaz.”
Un fost angajat al Primăriei Sectorului 3 confirmă că aceste lucrări au fost efectuate cu încălcarea legii și susține că primarul Robert Negoiță ar fi ignorat intenționat procedurile legale pentru a accelera dezvoltările imobiliare din zonă.


Comentarii recente