Care este experiența profesională a viceprimarului Paul Moldovan, care va prelua conducerea Primăriei Sectorului 6 în locul lui Ciucu?
Ciprian Ciucu se pregătește să își încheie mandatul de primar al Sectorului 6 înainte de a depune jurământul pentru un nou mandat, respectând toți pașii procedurali prevăzuți de Codul Administrativ. Marți, 9 decembrie, Ciucu a primit certificatul de ales din partea Biroului Electoral Municipal.

Până la organizarea alegerilor pentru un nou primar al Sectorului 6, administrația locală va fi condusă de viceprimarul Paul Moldovan, care a colaborat aproape cu Ciucu în ultimii cinci ani.
Dacă Guvernul respectă termenul legal de 90 de zile, Sectorul 6 ar trebui să-și aleagă noul primar cel târziu în luna martie 2026.
„Mă voi ocupa de problemele cetățenilor și voi colabora cu viitorul primar ales”, a declarat Moldovan.
Paul Moldovan are experiență în administrația publică, atât la nivel local, cât și central.
A fost administrator public al Sectorului 6 între octombrie 2020 și iunie 2024, iar din decembrie 2024 ocupă funcția de viceprimar, prin votul Consiliului Local.
Este absolvent al Facultății de Administrație Publică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al programului de masterat în limba engleză al aceleiași instituții.
În cariera sa, a lucrat ca expert în fonduri europene la Consiliul Județean Cluj și la Ministerul Afacerilor Interne, fiind și consultant pentru administrația publică centrală și locală.
De asemenea, a colaborat cu Banca Mondială la dezvoltarea strategiilor pentru județul Ilfov și Municipiul București.
Din 2019, a revenit în administrația publică alături de Ciprian Ciucu, mai întâi la ANFP, apoi la Primăria Sectorului 6.


Comentarii recente