Manualul vechi de acum 2.500 de ani, intitulat „Arta războiului”, continuă să fie relevant și în prezent. Ce lecții ar putea să învețe Occidentul de la Sun Tzu?

Scrisă în secolul VI î.Hr., „Arta războiului” pleacă de la o idee simplă, dar profundă: slăbești un adversar nu prin numărul de soldați pe care îi omori, ci prin modul în care îi sabotezi planul. Strategul chinez Sun Tzu, influențat de gândirea taoistă, susține că succesul vine din capacitatea de a exploata potențialul unei situații și de a interveni cât mai puțin pe câmpul de luptă.

Un ofițer american din Marină, în anii ’90, a revizitat celebrul tratat militar în speranța de a înțelege gândirea strategică a Chinei. La început, sfaturile lui Sun Tzu păreau a fi doar idei comune deja întâlnite în manualele occidentale. Cu toate acestea, după ce s-a specializat în politica indo-pacifică, a realizat că cheia nu constă în mișcările trupelor pe hartă, ci în filosofia care a influențat gândirea chineză.

Astăzi, după o carieră dedicată filosofiei chineze clasice și politicii externe, el atrage atenția asupra faptului că „Arta războiului” trebuie interpretată prin prisma autorului său, adică prin perspectiva taoistă asupra lumii.

Sun Tzu scrie într-o perioadă caracterizată de conflicte și de efervescență intelectuală, care a dat naștere taoismului și confucianismului. În timp ce confucianismul se concentrează pe ordinea socială, taoismul privește lumea ca un proces continuu de schimbare naturală.

Conceptul de shì – „potențialul situațional” – este fundamental în gândirea taoistă. Cei care sunt pricepuți în arta războiului nu se concentrează pe fiecare soldat în parte, ci înțeleg structura situației în ansamblul ei și o folosesc în avantajul lor.

Taoismul propune și conceptul de wúwéi, tradus adesea ca „non-acțiune”. Aceasta nu înseamnă pasivitate, ci evitarea forțării unei situații înainte ca potențialul său natural să se manifeste. În filosofia chineză, acționezi eficient doar atunci când urmezi cursul firesc al lucrurilor, nu când încerci să le forțezi.

Pentru un lider eficient conform logicii taoiste, este important să identifice direcția în care evoluează situația și să se poziționeze astfel încât să valorifice energia acesteia. Acest lucru explică modul în care China a folosit conceptul de guānxì – relațiile bazate pe obligații reciproce – pentru a obține sprijin diplomatic.

Astfel, Beijingul a reușit să preia locul Taiwanului la ONU în 1971 nu prin presiune directă, ci prin investiții îndelungate în relații și favoruri acumulate treptat.

În concluzie, o interpretare profundă a „Artei războiului” nu se limitează la aspecte precum trupele, logistică și informații, ci implică înțelegerea conceptului de shì. Sun Tzu nu doar predă cum să te lupți, ci și cum să gestionezi tendințele unei situații, cum să le hrănești sau să le lași să se dezvolte natural. Pentru a folosi cu succes această carte în strategie și politică externă, trebuie să intri în logica filosofică care a influențat gândirea lui Sun Tzu și care continuă să modeleze deciziile Chinei în prezent.