Care a fost modul în care cenzura a fost aplicată de-a lungul istoriei: manuale distruse sau „pasaje eliminate cu tuș“

Cărțile au reprezentat mereu o sursă de putere și influență în toate epocile. Ele au fost un factor important în consolidarea forței spirituale a Bisericii în Evul Mediu, fiind prezente în bibliotecile mănăstirilor, apoi în cele ale monarhiilor, aristocrației și regimurilor totalitare. În perioada comunistă, mii de cărți au fost interzise, distruse sau ascunse sub fondul secret. Din păcate, nu pare că generațiile recente au învățat din lecțiile istoriei.

Începând cu anul 1945, a avut loc un jaf cultural de proporții în România, odată cu interzicerea și distrugerea unor publicații care abordau regimurile de altădată. Decretul nr. 364 din 4 mai 1945 a pus bazele unei liste negre de cărți interzise, inclusiv opere ale unor autori precum Hitler, Moța sau Mussolini. Această reprimare a cărților a continuat și în perioada comunistă, cu interzicerea unor opere considerate „dușmănoase“ regimului.

Cenzura în România comunistă a fost extrem de severă, cu listele de publicații interzise fiind întocmite de serviciile speciale ale regimului. Lucrările a unor autori precum Gheorghe Brătianu, Simion Mehedinți sau Lucian Blaga au fost interzise și scoase din circulație. Închisoarea a fost destinul unor scriitori care s-au opus regimului, cum ar fi Steinhardt sau Păstorel Teodoreanu. Manualele școlare au fost supuse unei cenzuri stricte, iar regimul comunist a controlat și presa, având informatori și colaboratori în toate publicațiile.

Astăzi, cenzura continuă să existe, chiar și într-o societate aparent liberă precum cea a Statelor Unite. Mii de cărți sunt interzise în școli, inclusiv bestselleruri precum cele ale lui Jodi Picoult sau John Green. Istoria ne arată că cenzura a existat întotdeauna și este important să ne amintim de aceste lecții pentru a apăra libertatea de exprimare și accesul la informație.