Istoricul cenzurii în România: În locul liderilor politici care au contribuit la înfăptuirea României Mari, au apărut comuniștii ilegaliști care au fost implicați în greve și proteste ale muncitorilor.

Pe vremea comunismului, scriitorii se exprimau clandestin. Lucrările lor erau reproduse în mai multe exemplare pentru a fi distribuite peste granițe sau păstrate în sertar, în cazul în care erau confiscate de Securitate. Raluca Spiridon, consilier la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a oferit informații despre literatura de dezidență și cea de sertar. Regimurile totalitare distrug cărți și publicații deoarece nu tolerează spiritul și libertatea intelectuală. Cărțile cu orientare fascistă, germanofilă sau antisemită erau retrase, alături de opera scriitorilor clasici, din biblioteci. Cei care scriau lucrări interzise riscau închisoarea. Fenomenul „literaturii de sertar” a fost strâns legat de cenzură în perioadele 1948-1964 și 1964-1989, în care scriitori excluși sau marginalizați își continuau activitatea în speranța unor vremuri mai bune. Literatura de disidență, precum romanele lui Paul Goma, a fost o formă de protest împotriva cenzurii comuniste. Mai mulți scriitori români au încercat să-și publice manuscrisele în străinătate, dar Securitatea a împiedicat aceste încercări.